I2: Partenerul meu de cuplu, deşi afirmă că mă iubeşte foarte mult, se poartă destul de urât cu mine (ţipă la mine, mă jigneşte etc.). Ce pot să fac ca să-l schimb pentru că nu doresc sa mă despart de el?

R: În primul rând, îmi permit să vă spun că  nu-l puteţi schimba pe partenerul dvs. oricât de mult v-aţi dori acest lucru deoarece schimbarea comportamentului său ţine de decizia şi acţiunea sa. În al doilea rând, vă sugerez să nu confundaţi persoana cu comportamentul acesteia şi nici sentimentele cu manifestarea lor. Sentimentele sunt ceva în interiorul persoanei, iar manifestarea acestora ţine de calitatea relaţiei şi se exprimă prin comportament verbal, non-verbal, atitudine, mesaje pozitive sau negative, valorizări etc.

Discutând sincer cu partenerul dvs. este posibil să găsiţi împreună o soluţie de rezolvare, iar dacă, cumva,  nu reuşiti puteţi apela la suport specializat.